Ştiri

BenQ lansează noile game de proiectoare pentru educaţie, home entertainment şi de business, dar şi noi modele de monitoare de gaming, office și home

BenQ lansează noile game de proiectoare pentru educaţie, home entertainment şi de business, dar şi noi modele de monitoare de gaming, office și home

05-02-2013
BenQ, lider global în furnizarea de soluţii de imagine şi producătorul numărul unu pe piaţa locală de proiectoare, lansează noi game de proiectoare pentru segmentul home entertainment echipate cu tehnologii 3D şi durată de viaţă a lămpii de 6.500 de ore, dar şi noile monitoare pentru home, office şi pro-gaming.

Noile proiectoare dispun de tehnologia SmartEco de reducere a consumului de energie, dar şi de modul Blank Eco, de protejare a lămpii atunci când dispozitivul este în stand by.

Noile proiectoare pentru educaţie interactivă
BenQ lansează în România o noua linie de proiectoare interactive pentru segmentul educaţional, gamă ce include modelele MX819ST, MW820ST, MX822ST. Modelele sunt XGA şi WXGA, cu o luminozitate de până la 3.500 ANSI lumeni şi o durată de viaţă a lămpii de 10.000 ore. Proiectorul poate fi transformat într-unul interactiv prin achiziţionarea modulului dedicat care permite utilizarea a până la patru pen-uri simultan. În acest fel, clienţii fac economii eliminând costurile aferente achiziţionării unei table interactive.

Modelul BenQ MX822ST oferă proiecţie 3D de la distanţă scurtă, la rezoluţie 1024x768p (XGA). Proiectorul oferă opţiunea conectării la reţea (LAN Control, LAN Display&Audio). Pentru a spori eficienţa în mediul educaţional, proiectorul poate proiecta informaţiile stocate pe un stick USB.
Gândit special pentru utilizarea în sălile de curs, proiectorul BenQ MX822ST este prevăzut cu o serie de tehnologii şi caracteristici speciale care reduc costul total de exploatare. Astfel, proiectorul poate fi repornit instantaneu după ce a intrat în stand by, datorită opţiunii Instant Restart. Consumul de energie al lămpii este redus la aproximativ 30% atunci când proiectorul a intrat în stand by, având un consum de 0,5W. Difuzoarele încorporate asigură un sistem complet pentru utilizarea în sala de clasă, fie că e vorba de o prezentare interactivă sau de proiecţia unui film educaţional.

Noua gamă de proiectoare pentru mediul de business şi educaţional
BenQ prezintă noua serie 7 de proiectoare destinate mediului de business şi educaţional pentru săli de dimensiuni medii şi mari, ce include modelele MX720, MW721 şi MX722. Acestea dispun de tehnologia de proiecţie DLP Link™ cu suport 3D din orice sursă de semnal 3D şi sunt echipate cu lămpi de până la 4.000 de ANSI lumeni şi durată de viaţă de până la 6.000 de ore. Noile proiectoare pentru mediul educaţional şi de business dispun de funcţiile LAN Control, pentru un management economic şi centralizat de la distanţă al tuturor proiectoarelor dintr-o cladire şi LAN Display pentru a putea proiecta imagine şi sunet de la orice calculator conectat la reteaua LAN a clădirii.

BenQ W750 – proiectorul 3D care transformă sufrageria în sală de cinema
Proiectorul BenQ W750 asigură, în confortul propriei case, calitatea imaginii întâlnite la cinema, iar datorită celei mai noi tehnologii de proiecţie DLP, oferă proiecţii 3D dintr-o singură sursă de semnal, fără a fi nevoie să utilizezi două proiectoare perfect aliniate, aşa cum se întâmplă la proiecţiile 3D tradiţionale. Modul de redare 3D este accesibil pe un buton al telecomenzii şi nu presupune alte reglaje sau setări avansate. Contrastul nativ de 13.000:1 oferă imagini clare şi detaliate, chiar şi atunci când proiecţia este una întunecată. Datorită posibilităţilor multiple de conectare, ce includ port HDMI, D-sub, Component Video, Composite Video, S-Video, audio in/out, proiectorul devine centrul distracţiei de acasă, fie că este conectat la un Blu-ray player, la consolă, sau la set-top box-ul televizorului. Tehnologia SmartEco, cea mai eficientă tehnologie de protejare a mediului BenQ poate reduce consumul lămpii cu pană la 70%, iar conform noilor norme ale Uniunii Europene consumul proiectorului în stand by este mai mic de 0,5W.

BenQ W770ST – Proiector Short Throw 3D Home Entertainment
Proiectorul BenQ W770 ST îţi oferă bucuria imaginilor clare, cu o diagonală de până la 7 metri, de la distanţă scurtă, datorită tehnologiei de proiecţie Short Throw. Modelul BenQ W770ST redă imagini în format High Definition (720 p), cu o paletă de 1,07 miliarde de culori, în timp ce tehnologia 3D DLP ® Link™ te transpune în cea mai realistă experienţă 3D. Cu o greutate de numai 2,7 kilograme, proiectorul poate fi mutat cu uşurinţă dintr-o cameră în alta, astfel încât să vă bucuraţi de experienţa cinematografică în locul cel mai confortabil al casei. Difuzoarele de 10W asigură, împreună cu sistemul special fără filtre de praf şi tehnologia SmartEco, un cost redus de exploatare pe toată durata de funcţionare a proiectorului. Lampa, cu o luminozitate de 2.500 ANSI lumeni, are o durată de funcţionare de 6.500 ore în modul SmartEco care permite adaptarea automată a puterii lămpii în funcţie de conţinutul proiectat. Astfel, luminozitatea şi contrastul rămân nealterate, iar imaginea afişată este perfectă.

BenQ Joybee GP 3, proiectorul LED wireless cu docking pentru iPhone
Noul proiector BenQ GP3, cu sistem de andocare pentru iPhone, este noul mini-cinematograf mobil, ce poate fi utilizat atât în prezentările de business, cât şi pentru a aduce un plus de distracţie petrecerii, având o greutate de numai 0,5Kg. Proiectorul dispune de opţiunea Wireless Streaming, ce permite conectarea la orice sursă de semnal wireless (Windows, MAC, iOS, Android, smartphone, tabletă, NAS, DLNA), astfel încât proiecţia poate fi făcută instantaneu, odată ce dispozitivele au fost sincronizate.

Două difuzoare de 2W, echipate cu tehnologia SRS WOW HD, asigură sunete de calitate, fără a mai fi nevoie să conectaţi neapărat proiectorul la un sistem de sunet extern. Calitatea HD a proiecţiei completează experienţa de vizionare oferită de BenQ Joybee GP3. Cu ajutorul funcţiei Stream to Me, puteţi proiecta direct din smartphone sau din tabletă. De asemenea, noul proiector oferă posibilitatea de a proiecta imagini, filme sau documente direct de pe cardul SD sau stick-ul USB pe care acestea au fost stocate sau chiar din memoria internă a proiectorului.

BenQ Joybee GP3 este echipat cu o sursă de proiecţie 3xLED cu luminozitate de 300 ANSI Lumeni, cu o durată de viaţă de până la 20.000 de ore. Există posibilitatea adaugării şi a unei bateria externe de 65W care asigură un plus de autonomie, pentru proiecţii în cele mai neconvenţionale spaţii.

BenQ BL2411PT – Monitorul ergonomic cu 100% sRGB
BenQ completează gama de monitoare de business cu modelul BL2411PT, monitor ce oferă maxim de confort, dar şi imagini de foarte bună calitate. La capitolul ergonomie, monitorul oferă o serie de specificaţii cum ar fi: picior HAS reglabil pe 4 direcţii şi pe înălţime, senzor Eye-Protect care setează automat luminozitatea ecranului în funcţie de lumina ambientală pentru o vizionare optimă pe tot parcursul zilei, senzor de prezenţă pentru reducerea consumului inutil în momentele în care nu se află nimeni în faţa monitorului. Ecranul LED IPS oferă imagini în culori clare din toate unghiurile (178/178 grade). Formatul ecranului 16:10 asigură o rezoluţie de 1920x1200 pentru vizulizarea şi lucrul cu documente în ferestre multiple, reducând la minimum scroll-ul. Pentru vizualizarea de filmări HD sau de fotografii de pe camera digitală, monitorul redă culori naturale, datorită acoperirii 100% a spectrului sRGB. Noul model integrează tehnologia de redare Flicker Free, precum şi Modul Senseye Reading pentru o experienţă plăcută de citire.

BenQ GW2760HS – VA LED de 27 inci pentru birou şi acasă
Monitorul GW2760HS de 27” Full HD VA LED îmbină designul ultra-subţire cu tehnologia inovativă de redare Flicker Free, consum redus de energie şi Modul Reading, într-o soluţie perfectă pentru utilizarea acasă sau la birou. Panelul de 8 biţi redă real 16,7 milioane de nuanţe, asigurând o tranziţie fină, naturală între culori, iar rata de contrast nativ de 3000:1 adaugă profunzime şi claritate imaginilor întunecate.

BenQ RL2455HM – pentru împătimiţii jocurilor RTS
BenQ extinde gama de monitoare profesionale de gaming cu noul model RL2455HM, îmbunătăţit cu aportul direct al comunităţii de gaming. Gamerii se pot bucura acum de o viteză uimitoare de răspuns de 1ms GTG, boxe stereo cu putere de 2 W şi două porturi HDMI pentru conectivitate şi control optim. Monitorul oferă opţiune de customizare avansată a setărilor, precum Black eQualizer, care evidenţiază detalii importante ale imaginii prin sporirea vizibilităţii în zonele întunecate fără a supraexpune zonele luminoase, permiţându-le jucătorilor să depisteze oponenţii în momente critice ale luptei, Modul Display, pentru ajustarea diagonalei display-ului de la 17" (4:3) până la 24"W (16:9) şi Smart Scaling pentru personalizarea dimensiunii imaginii.

 

TOP